25-28 Februarie 2010
Miau! Dezamagita, trista, speriata, frustrata…de ce???? Dormeam. Linistita. In varful patului. Dar simteam ca mi se pregateste ceva. SI am aflat destul de repede ce era, cand am vazut geanta. Incepea misiunea 
. S-au dat pe langa mine, m-au mangaiat, m-au alintat…si…hat, au incercat sa ma bage in geanta. Da ce, eu am stat? Ha. No way! Da-i fuga dupa mine prin casa, ma prindeau, ma scapau, ma bagau in geanta, ieseam…”hai Titicu ca nu patesti nimic, hai iubita”…bla, bla-uri din astea. Da ia sa se bage ei intr-o geanta, le place?!! Ha.
Am inteles ca voi plecati la blues, cu masina si fasoane din astea, dar pe mine de ce ma duceti la rude??? Nu poate nimeni sa vina sa aiba grija de mine, nimeni…nimeni? Da…, nimeni, asa ca hai iar cu fuga cu geanta dupa mine. M-au prins pana la urma (ca am cedat eu, nu ca au facut ei ceva special) si stres si chin pe strada cat a durat misiunea “transport Titic” la noua locatie. Cu multa panica (eu nu inteleg cum fata mea, Cara, se simte in largul ei afara cu atatea zgomote, masini, oameni…ca eu nu pot 
) am ajuns la destinatie. Ah…m-am panicat degeaba, am mai fost aici, cunosc casa, cunosc si pisicuta de aici…atata stres aiurea. Nu puteau sa-mi spuna unde ma aduc ca sa nu ma mai chinui atata?
Bun. 4 zile voi sta cuminte aici cat sunt Cara si prietenii mei plecati si de abia astept sa aud ce au facut la Sighisoara (ca acolo pleaca, asta au putut sa-mi spuna ).
Cu toata agitatia asta, am uitat sa-i spun Carei sa fie cuminte, sa manance tot, sa nu faca galagie pe drum, sa le gateasca si oamenilor astora ceva ca poate rabda de foame pe acolo fara mine…offf…greu e sa fii mama si sa ai atatea pe cap !
Mai bine ma bag intr-un dulap sa dorm (ca la capitolul mancare vad ca aici totul se rezuma doar la biscuiti din aia speciali pentru pisicute…miauuuu…si atata) si vorbim cand se intorc si cand ma aduc si pe mine acasa.
Miau 
